miercuri, 22 august 2012

am pix cu Posta Romana, my life is now complete

Azi a avut loc una din nemumaratele mele vizite la Posta Romana. De nevoie, nu de curtoazie. Sa ridic un colet si sa trimit un plic, pe care trebuia sa trec doua adrese, destinatar si expeditor. M-am cautat in geanta dupa pix cu disperarea omului satul de grimasele si vocile functionarilor publici, si eram la un pas sa merg la prima librarie, primul chiosc, primul minimarket, doar ca sa nu cer unul femeii din spatele pultului, dar am zis, hai ca deja m-a batut prea mult soarele in cap.
-Imi cer scuze, aveti un pix?
-Doar cel cu care scriu, zise vaca cu cea mai seaca voce posibila, ca mi-au luat cel putin 5 secunde sa procesez, dar avem de vanzare, cu vocea cea mai amabila, ca m-a lovit ca un bocanc fix in fata modul aproape bipolar in care si-a schimbat tonul vocii.

Si in timp ce stateam la rand sa pun plicul si sa-mi iau coletul, nenea din fata mea ii facea avansuri femeii, si ma gandeam ca asta, da, eveniment, ca nu in fiecare zi se da un bosorog la tine, macar nu are 90 de ani, imi venea sa-i zic, si apoi, dupa ce mi-am mai inghitit un pic de rautate, o sa fac o gastrita peste gastrita pe care o am deja, mi-am dat seama ca le compatimesc pe femeile astea, ce job trist trebe sa aiba, si ca flirtul asta nevinovat chiar a fost un moment de destindere, who am I to judge?