Nu mă deteşti

Pe bune.

Deşi nu s-ar zice. Deşi îmi vine să sparg capul cuiva. Sau să-i dau un şut în fund. Deşi îmi vine să mă izolez când ajung acasă de la lucru, şi să nu mai văd pe nimeni. Uneori. Şi dorm în prostie ca să-mi odihnesc mintea, că fizic nu fac mare lucru.

Şi asta pentru că am zile în care mă trezesc sau adorm mai fericită decât multe altele din ultimii ani. Şi astea compensează mult mai mult decât aş fi crezut. Şi ştiu că nu mai durează mult starea asta de surmenaj psihic. Şi atunci... să vezi tu, Universule! Gne-gne!