marți, 8 decembrie 2009

Detest frigul

Nu sunt nefericită, îmi lipsesc atât de puţine lucruri, dar nici fericită nu sunt. Aş ţipa în gura mare că “only dead fish go with the flow”, dar nu pot să mai scot niciun sunet. Nu mai ştiu ce vreau de la alţii, dar ştiu că de la mine nu-mi doresc să-i fac nefericiţi, sau constrânşi, sau obligaţi. Treaba mea e să-i salvez pe unii, dar tot tot timpul reuşesc ceilalţi să mă salveze pe mine. Sunt ca o frunză galbenă, într-o zi caldă de toamnă. Plutesc, dar foarte aproape de pământ. Aş vrea să nu mă mai gândesc atâta… la poimâine, la Craciun, la viitor, la nimic. Şi doar să carpe diem, aşa cum mă pricepeam cel mai bine. Şi aş vrea să-mi dispară tristeţea din privire, mă enervează, sau măcar să reuşesc să disimulez altceva, fie şi răutate. Azi sunt o pesimistă, deprimată şi nihilistă, mai mult sau mai puţin cu motiv. Unde a plecat Anda cealaltă… idelistă, optimistă, naivă şi mereu veselă? Mi-ar trebui o baie lungă, un masaj aromat, relaxant şi hidratant şi Frank Sinatra. Am pielea uscată. Detest frigul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu